Un sat din județul Sibiu, aflat la capătul drumului.

Mălâncrav, locul în care istoriile supraviețuiesc, meșteșugurile te poartă în urmă cu sute de ani, oamenii te primesc cu brațele deschise, iar natura îți arată toate bogățiile ei. Dacă vrei să te reconectezi cu tine însuți, cu pământul și cu ceilalți, să revii la valorile unei comunități autentice, atunci satul din județul Sibiu este locul ideal pentru o vacanță cu tradiție și autenticitate.
Situat la aproape o sută de kilometri de Sibiu, satul aflat la capătul drumului își păstrează frumusețea de odinioară atât prin case săsești tradiționale, dar mai ales prin oamenii care au învățat de-a lungul timpului cât de important este spiritul comunității și ajutorarea în vremuri de restriște. Numele acestei așezări are semnificație de roată a mărului, fruct care se găsește din belșug în Mălâncrav datorită bine-cunoscutei livezi administrate de Mihai Eminescu Trust (MET), care a inclus așezarea în proiectul Experience Transylvania, din care fac parte mai multe sate: Alma Vii, Biertan, Breb, Criț, Florești, Richiș, Stăjereni și Viscri.