Tortul care a devenit unul dintre deserturile preferate ale românilor. Cea mai simplă rețetă de tort Red Velvet

Tortul care a devenit unul dintre deserturile preferate ale românilor. Cea mai simplă rețetă de tort Red Velvet

E spectaculos pentru Ziua Îndrăgostiților sau Dragobete! Tortul care a devenit unul dintre deserturile preferate ale românilor, în ultimii ani. 

Tort Red Velvet Foto shutterstock 2185183307 jpg

Tortul Red Velvet este un desert care arată spectaculos și care are un gust greu de egalat. Deși la prima vedere poate să pară complicat, nu este un produs foarte dificil de preparat. Rețeta originală nu conține fructe, dar pot fi adăugate pentru un plus de savoare și prospețime.

Iată cum se prepară tortul Red Velvet pentru Ziua Îndrăgostiților

Ingrediente

Pentru blat:

3 ouă

100 g unt

220 g zahăr

200 ml iaurt de băut sau kefir

220 g făină

1 lingură cacao

1 ½ linguriță praf de copt

1 linguriță bicarbonat de sodiu

colorant alimentar roșu

Pentru cremă:

600 g cremă de brânză

200 g unt (82% grăsime)

200 g zahăr pudră

1 esență vanilie

200 g căpșune, pentru decor

Într-un bol, combini făina, cacaua, praful de copt și bicarbonatul. Mixezi untul cu zahărul până devin spumoase, apoi încorporezi ouăle, unul câte unul. Amesteci colorantul cu laptele bătut. Adaugi în trei tranșe, alternativ, făina și laptele bătut, continuând să mixezi la viteză mică.

Tapetezi cu hârtie de copt o formă rotundă, cu inel detașabil, cu diametrul de 16-18 cm. Torni aluatul și dai tava la cuptorul preîncălzit, la 175 °C. Coci 15 minute, reduci temperatura la 160 °C și mai coci 30-35 de minute. Scoți blatul din tavă, îl lași să să răcească complet, apoi îl tai în trei felii, transversal.

Pentru cremă, mixezi untul la temperatura camerei cu zahărul pudră, până obții o spumă aerată. Încorporezi crema de brânză la temperatura camerei, esența de vanilie și mixezi 2-3 minute, la viteză medie, până ce crema e omogenă și aerată.

Așezi o felie de tort în forma în care ai copt blatul, apoi un strat de cremă. Poți adăuga, opțional, felii subțiri de căpșune. Continui cu al doilea blat, încă un strat de cremă, al treilea blat și închei cu un strat de cremă. Dai tortul la frigider 6-8 ore. Îl scoți din formă și îl decorezi cu căpșune proaspete.