Valea Almăjului, care cuprinde comuna Bozovici și localitățile din jur, au fost ani în care „coleșa”, așa cum e numită mămăliga, și brânza friptă erau nelipsite de pe masă. În ultimii ani, acest produs a ajuns să fie preparat mai puțin în casele localnicilor, dar turiștii care ajung în zonă țin să guste din aceste bucate tradiționale, care se mănâncă de obicei cu castraveți murați, cârnați și omletă.
Nicoleta Trifan, fondatoare a Asociației „Acasă în Banat”, care a derulat la Eftimie Murgu (Rudăria) mai multe proiecte de punere în valoare a satului și a morilor de apă, a mâncat brânză friptă cu „coleșă” în urmă cu aproximativ patru ani, la Rudăria.
„Pregăteam prima ediție Color the Village. E un eveniment anual în care adunăm foarte, foarte mulți voluntari și timp de trei zile zugrăvim 30 de case. Am fost invitați la în casa unei doamne și ne-a pus pe masă ceea ce se mănâncă acolo. Specific era brânză friptă, coleșă, ouă și cârnați prăjiți. Până atunci nu mai mâncasem decât fantasticul halloumi, iar să găsesc acolo brânză friptă a fost ceva incredibil. După aceea, am tot întrebat și ne-am dat seama că zona în care se face este strict Valea Almăjului, și nu în toate satele din zona Văii Almăjului”, a explicat Nicoleta Trifan.
Brânză friptă, „coleșă” și „jumărăți”
Maria Craia este administrator al restauruntului Deo din Eftimie Murgu. Aici, turiștii pot mânca brânză friptă cu mămăligă, iar Maria știe exact ce trebuie să conțină meniul traditional.
„Tot mai mulți turiști aleg acest meniu tradițional din lista preparatelor restaurantului nostru, în detrimentul mâncărurilor de tip fast-food. Un meniu tradițional complet, conține mămăligă (coleșă), făcută din făină pură de porumb proaspăt măcinat la morile din sat, cârnați de casă, jumărăți (slănină tăiată felii și friptă), găigană (omletă) de ouă, varză murată și, bineînțeles, renumita brânză friptă”, a explicat Maria.
Foarte important! Nu orice brânză poate să fie friptă. „Brânza trebuie să fie din lapte de oaie, iar pentru a avea un gust desăvârșit, trebuie să fie friptă în unsoarea încinsă, rezultată în urma prăjirii acelor „jumărăți”.