Guvernul aprobă un program istoric pentru achiziții publice ecologice

Guvernul aprobă un program istoric pentru achiziții publice ecologice

România are un plan național prin care autoritățile publice centrale și locale vor fi stimulate să achiziționeze produse, servicii și lucrări ecologice. Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului, Programul Național de Achiziții Ecologice (PNAE) 2025–2030.

Potrivit ministerului, măsura vizează alinierea la angajamentele europene, schimbarea comportamentelor de consum în sectorul public, sprijinirea IMM-urilor și promovarea unei economii durabile. Programul include o listă clară de bunuri și servicii pentru care se vor stabili ținte anuale de achiziții verzi.

,,Mă bucur că aprobăm azi Programul Național pentru Achiziții Ecologice și uniformizăm, practic, aplicarea în licitațiile publice a criteriului verde.

Va fi un avantaj uriaș pentru firmele românești.

Folosim un principiu european – punctaj suplimentar pentru companiile cu ruta de transport cea mai scurtă, care poluează cel mai puțin.

Este o măsură pentru care luptăm de 3 ani, dar sunt ferm convins că efortul a meritat!”,

a declarat premierul Marcel Ciolacu, referitor la adoptarea PNAE.

Potrivit programului adoptat, cel puțin 30% din produsele precum computerele, mobilierul și materialele de curățenie achiziționate de stat ar trebui să fie ecologice până în 2026, cu o creștere treptată la 50% până în 2030.

Prin aprobarea în premieră a Programului Național de Achiziții Ecologice (PNAE) pentru perioada 2025–2030, România face astfel un pas către integrarea criteriilor de mediu în procesul de achiziții publice. Până în prezent, era singurul stat membru al Uniunii Europene care nu avea un astfel de document strategic.

Documentul adoptat de Guvern prevede stimularea achiziționării de produse, servicii și lucrări cu un impact redus asupra mediului la toate nivelurile administrației publice, centrale și locale.

Programul stabilește un cadru național pentru utilizarea achizițiilor publice ecologice (APE), cu scopul de a susține o guvernanță durabilă și de a promova modele de consum și producție sustenabile în sectorul public.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că această inițiativă urmărește conservarea resurselor naturale și reducerea costurilor publice, dar și implicarea directă a instituțiilor publice în eforturile de tranziție ecologică.

„Stimularea achiziționării la nivel de administrație centrală și locală a produselor, serviciilor și lucrărilor cu un impact redus asupra mediului reprezintă un element important pentru conservarea resurselor naturale, tranziția către o economie circulară, economisirea energiei și a costurilor. Totodată, implementarea PNAE va genera modele de afaceri durabile, crearea de locuri de muncă verzi și creșterea veniturilor”,

a afirmat Fechet.

Ministrul a subliniat și necesitatea ca administrația publică să joace un rol activ în promovarea comportamentelor responsabile:

Programul național vizează toate autoritățile și entitățile contractante, de la cele guvernamentale la administrațiile locale, și urmărește implicarea acestora în promovarea achizițiilor ecologice.

Programul Național de Achiziții Ecologice are ca obiectiv accelerarea tranziției către modele de consum și producție durabile, sprijinirea autorităților în aplicarea criteriilor de mediu și influențarea comportamentului consumatorilor în direcția alegerii unor produse, servicii și lucrări cu impact redus asupra mediului.

Un alt obiectiv al programului este creșterea participării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) la piața unică europeană, prin sprijinirea acestora în adaptarea la criteriile ecologice cerute în cadrul achizițiilor publice.

Programul stabilește și o listă extinsă de produse, servicii și lucrări pentru care vor fi stabilite anual ținte specifice de achiziții ecologice în perioada 2025–2030.

Aceasta include echipamente informatice și electronice, hârtie, mobilier, produse de curățenie, produse textile, alimente, echipamente din sectorul medical, instalații termice, sisteme de iluminat și semnalizare rutieră, autovehicule pentru transport, infrastructură digitală, servicii de curățenie, catering, transport rutier, imprimare, precum și lucrări de proiectare, execuție și întreținere pentru clădiri, drumuri și textile.

Prin acest program, autoritățile publice ar urma să devină actori activi în procesul de tranziție ecologică, prin asumarea unui rol concret în schimbarea modului în care sunt cheltuiți banii publici.

Natura la tine acasa
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.