Codul fiscal actual a fost modificat pentru adăugarea unei noi excepții de la aplicarea cotei standard de TVA. Astfel, Legea nr. 39/2023 a stabilit cota de TVA de 5% pentru panourile fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisie scăzută – atât pentru livrare, cât și pentru instalare. Reglementarea este însă problematică pentru că noua cotă de TVA s-ar aplica strict pentru vânzările pe ultima verigă din lanțul comercial (e.g. către proprietarul locuinței), și nu pentru întregul lanț comercial. Un proiect de lege aflat acum în lucru în Parlament ar urma să introducă modificări în acest sens, explică expertul Sorin Biban.
Legea nr. 39/2023 a extins lista operațiunilor pentru care se aplică cota de TVA redusă de 5%, fiind adăugate „livările și instalările de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficiență”. Cota redusă de TVA se poate aplica în cazul kiturilor de instalare, a componentelor sau a soluțiilor complete, însă numai dacă acestea sunt destinate locuințelor sau sunt destinate clădirilor administrației publice centrale locale sau în subordonarea acestora.
Cu alte cuvinte, așa cum arată reglementarea acum, cota redusă poate fi aplicată numai la vânzările către proprietarul locuinței și către administrația publică centrală sau locală, în timp ce, în cazul vânzărilor ce au loc în amonte pe lanțul comercial, s-ar aplica cota standard de TVA de 19%.
Situația este una problematică în practică pentru că dezvantajează major companiile care livrează B2B pe un lanț distribuitor-redistribuitor, chiar dacă destinația finală a panourilor este cea permisă de lege. Practic, aceste companii ar fi obligate să trateze cu maximă prudență aceste tipuri de operațiuni și să asigure o trasabilitate extrem de precisă a panourilor vândute pe lanț, astfel încât să se asigure că aplică noua cotă redusă de TVA doar pentru acele panouri care vor ajunge în locuințe sau în clădirile autorităților publice.
Chestiunea e greu de aplicat în practică, în condițiile în care, mai ales în cazul revânzărilor sucesive, e tot mai complicat ca partenerii implicați să mențină o evidență atât de clară a panourilor și a destinației lor finale.
De asemenea, reglementarea e limitativă și pentru că formularea din lege stabilește că o cotă redusă de 5% poate fi aplicată doar pentru „livrarea și instalarea” panourilor, deci pentru pachetul complet de livrare și instalare, or în practică, există mai degrabă firme care pot face fie livrarea, fie instalarea, iar cele care oferă ambele tipuri de servicii sunt mai puține.
În plus, existența în sine a două cote de TVA (de 19% și 5%) pentru aceleași produse poate duce la nenumărate complicații și costuri inutile în practică, din moment ce o companie care achiziționează și instalează astfel de instalații ar urma să le achiziționeze cu 19% și va trebui să le revândă utilizatorului final cu 5%, deci va trebui să ceară rambursare de TVA.
Un proiect de lege aflat acum în Parlament, votat deja de Senat, ar urma să rezolve parțial problema. Printre altele, noul proiect ar urma să clarifice că cota redusă de TVA se va aplica pentru livrarea și/sau instalarea echipamentelor, nu doar pentru livrarea și instalarea lor așa cum prevede Codul fiscal actualmente.
Totodată, noul proiect aflat acum la Camera Deputaților va introduce o declarație pe propria răspundere, ca document justificativ prin care companiile dintr-un lanț comercial distribuitor-revânzător vor putea demonstra destinația finală a panourilor, astfel încât să poată aplica acea cotă redusă de TVA și în relații B2B.
Sorin Biban s-a alăturat echipei BirișGoran în 2008, după deja 4 ani de expertiză în consultanță fiscală. Este un membru-cheie al echipei de Taxare, și gestionează cu succes numeroși clienți inclusiv prin reprezentarea acestora în fața autorităților fiscale pe durata inspecțiilor și controalelor aferente. Taxarea indirectă este aria lui de expertiză, cu accent pe TVA și accize. Sorin este din septembrie 2022 membru al Comitetului European pe TVA.